Mondial blestemat. Vidal acuză mari probleme și ar putea rata turneul final

Mondial blestemat. Vidal acuză mari probleme și ar putea rata turneul final
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Vidal este ultimul jucător mare care ar putea absenta de la Mondial, o competiție care pare a fi blestemată din punctul de vedere al accidentărilor suferite de jucători

Săptămânile anterioare au fost crunte pentru multe dintre naționalele importante intrate pe ultima sută de metri în pregătirea CM 2014. Rând pe rând Montolivo, Van der Vaart, Falcao, Ribery, Suarez, Reus, Ronaldo sau Yaya Toure au acuzat probleme, spre dezamăgirea fanilor de pretutindeni (primii cinci jucători menționați au declarat deja forfait pentru competița care va debuta joi).

Pe lunga listă a posibililor absenți se înscrie, mai nou, și starul lui Juventus, Arturo Vidal. Venit după un sezon excelent la „Bătrâna Doamnă”, mijlocașul de 28 de ani nu se antrenează de câteva zile cu naționala statului Chile și aproape sigur va absenta la partida de debut, contra Australiei. Mai mult, medicii naționalei sud-americane sunt sceptici în privința șanselor de recuperare pentru celealte meciuri, astfel că Vidal ar putea fi înlocuit în lot de Felipe Gutierrez.

Vidal s-a operat pe 7 mai, după ce doctorii i-au depistat o problemă la meniscul genunchiului stâng, dar pronosticurile erau optimiste în privința perioadei de convalescență. Vidal chiar a bifat un sfert de oră în partida pe care naționala sa a câștigat-o cu 2-0 în fața Irlandei de Nord, dar de câteva zile acuză din nou probleme medicale.

Va trebui să așteptăm să vedem care e situația lui Vidal. Ar fi o pierdere grea, dar naționala noastră nu stă într-un singur jucător. Cred că forța grupului contează mai mult„, a comentat coechipierul lui Vidal, Marcelo Diaz, conform theworldgame.sbs.com.

  • Chile face parte din grupa B la turneul final al Cupei Mondiale din Brazilia, alături de reprezentativele Australiei, Spaniei și Olandei.

28 de goluri în 95 de partide a reușit Vidal pentru Juventus, din 2011, de când a fost transferat de la Leverkusen

PROGRAM CM 2014. Grupe, clasamente și rezultate de la Campionatul Mondial de Fotbal Brazilia 2014

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Mesajul transmis de Florin Piersic direct de pe patul de spital! Care este starea actorului: „Vă dau o veste”
Mesajul transmis de Florin Piersic direct de pe patul de spital! Care este starea actorului: „Vă dau o veste”
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru FCSB
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru…
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
BOMBA anului în showbiz! Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! „Nu mai are sens să ne mai facem de râs în faţa României!”
BOMBA anului în showbiz! Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! „Nu mai are sens să ne mai facem de râs…
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de 13 ani
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cea mai frumoasă româncă! Unica fiică a lui Ion Ţiriac a uimit din nou: Visele au devenit mai mari!
Cea mai frumoasă româncă! Unica fiică a lui Ion Ţiriac a uimit din nou: Visele au devenit mai mari!
Ireal! Cum au fost aşteptaţi acasă cei trei fii ai Sidoniei. Imagini sfidătoare: 'Bine v-am găsit'
Ireal! Cum au fost aşteptaţi acasă cei trei fii ai Sidoniei. Imagini sfidătoare: 'Bine v-am găsit'
NU mai pot avea PERMIS DE CONDUCERE timp de zece ani. Decizia finală a fost luată chiar astăzi, 14 mai
NU mai pot avea PERMIS DE CONDUCERE timp de zece ani. Decizia finală a fost luată chiar astăzi, 14 mai
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru turiști
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Avertismentul RAR pt. șoferi: Nu cumpărați aceste mașini!
Avertismentul RAR pt. șoferi: Nu cumpărați aceste mașini!
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×